Transport persoane Sibiu – Bonn, Romania – Germania cu autocar, microbuz

Pret bilet de la 99€
Plecare de la * 17:30 din statia din fata garii
Rezervari persoane +40752233132
Rezervari colete +40752233131
Rezervari platforme +40743953952

Compania SC Voiaj Danytur SRL, cu o tradiție de peste un deceniu în transportul internațional de persoane și coletărie, oferă călătorii pe rutele România-Germania și retur, asigurând pasagerilor confort și siguranță până la destinație. Autocarele și microbuzele moderne sunt dotate la standarde europene, având și aparatură video ce facilitează vizionarea programelor de divertisment sau a filmelor artistice. Conducătorii auto, cu o bună pregătire profesională și experiență, au competența necesară pentru a garanta o stare de spirit adecvată și securitatea călătorilor pe traseu, rezolvând cu promptitudine doleanțele ivite pe parcurs.

Transport persoane Sibiu – Bonn, Romania – Germania cu autocar, microbuz

Bonn, frumosul oraș plin de parcuri din landul Renania de Nord-Westfalia, este situat pe ambele maluri ale fluviului Rin. A fost fondat în secolul I î.Hr. ca o așezare romană cu numele Bonna – centrul istoric de astăzi, fiind unul dintre cele mai vechi orașe din Germania. În secolul I d.Hr., în nordul așezării s-a construit fortul militar numit Castrum Bonnensis. Pietrele din acest fort au fost folosite în secolul al XIII-lea pentru ridicarea zidurilor orașului medieval. O altă așezare s-a adăugat zonei deja locuite, contribuind la formarea localității de astăzi. În secolul al XVIII-lea, Clemens August a construit mai multe clădiri baroce, iar Max Franz a fondat universitatea și cartierul spa Bad Godesberg. În secolul al XIX-lea, Bonn a devenit parte a Regatului Prusiei, iar între anii 1990-1999 a fost sediul guvernului german. În prezent încă mai găzduiește câteva sedii guvernamentale și 20 de instituții ale ONU.

Multe clădiri din perioada medievală ne încântă și astăzi, unele fiind reconstruite după război. Dintre acestea, Castelul Godesburg, construit în stil medieval în secolul al XIII-lea, își păstrează înfățișarea atrăgătoare. În secolul al XIV-lea găzduise arhivele, iar ulterior a devenit o locație pentru alegeri. Distrus parțial în asediul din anul 1583, a fost refăcut în anul 1959 după proiectul arhitectului german Gottfried Bohm și utilizat ca restaurant și hotel.

Considerat una dintre cele mai vechi biserici romanice din Germania, Bonn Minster a fost construit între secolele XI-XIII, într-o anumită perioadă servind drept catedrală a Arhiepiscopiei de Koln, actualmente fiind o bazilică.

Doppelkirche Sf. Maria și Clemens a fost parte a unei mănăstiri benedictine. Construită în secolul al XII-lea în stil romanic, este o biserică dublă dedicată Sf. Maria și Papei Clement I. Frescele din secolul al XII-lea sunt originale, având o mare importanță artistică.

Biserica gotică Sf. Remigius a fost construită între anii 1272-1307 și reconstruită ulterior. În această biserică a fost botezat Ludwig van Beethoven în anul 1770, peste ani acesta funcționând ca organist aici.

Ca un contrast, o altă clădire, de această dată modernă, atrage același interes. Post Tower, o strălucitoare clădire din sticlă, beton și oțel, înaltă de 162,5 m, proiectată de arhitectul german Helmut Jahn, a câștigat premiul Silver Emporis pentru zgârie-nori în anul 2002. Edificiul găzduiește sediul companiei logistice Deutsches Post DHL.

Orașul Bonn este renumit pentru minunatele sale zone de verdeață din interiorul și din jurul său. Rheinaue se află situat pe ambele maluri ale Rinului și este una dintre cele mai iubite oaze de verdeață. Rezervația naturală din Kottenforst, zonă de păduri protejate, este foarte atractivă. În sudul orașului, lângă vulcanul stins Rodderberg, se află o cunoscută rețea propice pentru drumeții. Sunteți bine-veniți!

Compania de transport internațional de persoane și coletărie SC Voiaj Danytur SRL distribuie biletele de autocar direct de la șofer sau la sediu, dar și online, în sistemul electronic de rezervare-bilete pus la dispoziția călătorilor, acesta accesându-se cu ușurință și de pe telefoanele mobile conexate la internet (www.danytur.ro).

Drum bun cu Danytur!